Nu este deloc o surpriză faptul că uleiurile, și în special uleiul de măsline, sunt folosite de secole pentru tratamentele părului. Fie că ai părul uscat, gras, sau o combinație a acestora, uleiul de măsline poate fi foarte benefic, el oferind părului exact ceea ce are nevoie. 

Deși nu avem neapărat dovezi științifice privind efectul de stimulare a creșterii părului, există studii care au arătat rolul protector important al uleiului de măsline împotriva degradării și acumulării mătreții. Acizii grași omega-3 și antioxidanții din uleiul de măsline sunt foarte benefici împotriva vârfurilor despicate, înmoaie și întăresc firul de păr, îmbunătățesc aspectul și previn ruperea. 

  1. Ulei de măsline și miere

Acest ingredient dulce și lipicios combinat cu uleiul de măsline este o idee excelentă pentru menținerea umidității în firul de păr. Fiind antiinflamatorie și antioxidantă, masca cu miere și ulei de măsline reface hidratarea părului uscat și reduce despicarea vârfurilor.

Amestecă trei linguri de ulei de măsline și o lingură de miere și bate-le bine. Dacă este încă lipicios, nu-ți fie teamă să mai adaugi puțin ulei de măsline sau chiar o capsulă de vitamina E, pentru încă și mai multe beneficii.

Spală părul cu șampon și lasă-l să se usuce complet înainte de a aplica masca, șuviță cu șuviță. Acoperă părul cu o cască de duș și menține 30 până la 90 de minute. La final, clătește cu apă caldă.

Notă: Folosește această mască de două ori pe săptămână dacă ai părul uscat, dar o singură dată dacă ai părul gras. 

  1. Ulei de măsline și banană

Bananele sunt și ele bogate în antioxidanți, dar și în potasiu, astfel încât ajută la prevenirea căderii părului. 

Ia o banană coaptă și paseaz-o la blender. Adaugă o lingură de ulei de măsline și amestecă din nou, până obții o consistență fină. Poți adăuga și o lingură de miere pentru mai multă umiditate. Spală părul și aplică amestecul pe firele umede, insistând la vârfuri. 

Acoperă cu o cască de duș, menține 30 de minute, apoi clătește și aplică un balsam. Folosește o dată pe săptămână pentru părul uscat și degradat.

  1. Ulei de măsline și avocado

Avocado este bogat în acizi grași, antioxidanți și vitaminele A, B și E. Cu ajutorul lor obții părul lucios, moale și ușor de pieptănat. În plus, el menține umiditatea și definește perfect buclele. 

a un avocado bine copt și pasează miezul, astfel încât să nu aibă cocoloașe. Adaugă două linguri de ulei de măsline și amestecă bine. Spală părul cu un șampon înainte de a aplica masca pe părul umed. 

Acoperă și menține 45 de minute, apoi clătește și aplică balsamul tău obișnuit. Este recomandată pentru părul uscat și degradat, o dată pe săptămână sau o dată pe lună, în funcție de nivelul de uscăciune. 

  1. Ulei de măsline și ou

Proteinele și nutrienții din ouă sunt excelente pentru sănătatea părului și adaugă instant strălucire. Acizii grași din gălbenuș repară și hrănesc firele uscate, iar enzimele din albuș îndepărtează excesul de sebum. Spre deosebire de alte măști, aceasta merge perfect cu orice tip de păr. 

Pentru părul uscat ai nevoie de două gălbenușuri, pentru părul gras două albușuri, iar pentru părul normal sau combinat ai nevoie de un ou întreg. Indiferent de tipul de păr, adaugă două linguri de ulei de măsline. Poți adăuga și puțin iaurt grecesc sau suc de lămâie pentru întărirea firelor de păr și pentru a reduce electrizarea. 

După șamponare, pe părul umed, aplică masca, șuviță cu șuviță, insistând la vârfuri. Un pieptăn cu dinți rari poate fi de mare ajutor. Menține 20 de minute. Apoi clătește și lasă părul să se usuce liber. Aplică masca o dată pe săptămână. 

  1. Ulei de măsline și maioneză

Amestecul de ouă, uleiuri și vitamine din maioneză ajută la hrănirea părului uscat și îl readuce la viață. Părul se va menține lucios, moale și fin. 

Amestecă două linguri de maioneză cu câteva picături de ulei de măsline. Spală părul și lasă-l să se usuce înainte de a aplica amestecul, insistând pe rădăcini. Menține 30 de minute înainte de a spăla din nou părul. 

Această mască se poate aplica o dată sau de două ori pe săptămână, însă nu trebuie folosită pe părul gras. 

  1. Ulei de măsline și ulei de cocos

Uleiul de cocos face părul sănătos și pielea bine hidratată. Această combinație de uleiuri calmează mâncărimile scalpului și este un foarte bun agent natural antifungic. 

Pur și simplu amestecă ambele uleiuri, 120 ml de ulei de măsline și 250 ml de ulei de cocos, și aplică pe păr și pe scalp, masând ușor. Piaptănă părul pentru a distribui și mai bine amestecul, acoperă părul și menține 30 - 45 de minute, sau chiar peste noapte. La final clătește și șamponează părul. Această mască trebuie utilizată cel puțin o dată pe săptămână. 

  1. Ulei de măsline și bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu are un efect foarte bun de curățare, are calități antifungice și antibacteriene, ajutând la exfolierea scalpului și la tratarea mătreții.

Combină cantități egale de ulei de măsline și bicarbonat de sodiu, pentru a forma o pastă. Maseaz-o în scalp timp de cinci minute. Apoi clătește și spală părul cu șampon și balsam. Această masca ar trebui utilizată la două săptămâni sau o dată pe lună. 

Câteva lucruri de reținut:

Deși uleiul de măsline funcționează pentru orice tip de păr, cantitatea utilizată face diferența. Pentru părul fin folosește doar câteva picături, pentru a nu-l încărca și aplică o mască doar o dată pe săptămână. Persoanele cu părul des trebuie să aplice mai mult amestec, pentru a fi sigure că este absorbită suficientă umiditate, iar tratamentul se recomandă de două ori pe săptămână. 

Deasmenea este foarte important să spălăm părul bine, înainte și după tratament. Masca cu ulei de măsline este mai eficientă pe părul curat. Nu-ți fie teamă să șamponezi de mai multe ori, pentru a fi sigură că ai îndepărtat toată masca.