Un aperitiv delicios, ușor și rapid de preparat, de mare ajutor mai ales dacă ești în pană de idei. Brânza feta la cuptor cu măsline se prepară în mai puțin de 30 de minute, iar reultatul este incredibil. Ingredientele sunt la îndemână tot timpul anului, deci o poți prepara oricând. 

Gustul sărat al măslinelor, combinat cu dulceața mierii creează o combinație magică, ce îți trimite papilele gustative într-o adevărată călătorie. Este o rețetă versatilă, perfect echilibrată, care poate fi și un snack dar se poate servi și la o petrecere. 

Ai nevoie de un pachet de brânză feta și de două tipuri de măsline: kalamata și măsline verzi.  De ce două tipuri de măsline? Pentru a da o aromă mai complexă preparatului. pe lângă acestea, mai ai nevoie de suc de lămâie, miere, sare și piper. Măslinele e bine să fie fără sâmburi, pentru a le putea utiliza mai ușor.  

Să începem. Mai întâi se încălzește cuptorul la 175 de grade. Într-o tavă se pune blocul de brânză feta pe mijloc. Apoi, se scurg măslinele și se adaugă și ele în tavă, ambele tipuri, în jurul blocului de feta și deasupra lui. 

Brânza feta și măslinele se stropesc cu puțină miere. Dulceața acesteia taie din gustul sărat al brânzei feta și al măslinelor. Apoi se adaugă sucul de lămâie. Acidul acestuia creează  aroma acrișoară de care avem nevoie. La final, asezonează cu sare și piper. 

Tava astfel pregătită se dă la cuptor 20 de minute. După acest timp, se scoate tava din cuptor, se lasă să se răcorească puțin. Acum vine partea distractivă, pentru că brânza astfel coaptă se servește cu ceva, cu orice, de la biscuiți, până la legume. Se poate păstra la frigider, se poate reîncălzi și servi cu carne de pui sau pește. Poate fi și o adiție delicioasă la o salată. Sunt atât de multe moduri creative în care te poți bucura de acest preparat!

Ingredientele

Instrucțiuni

  • preâncălzește cuptorul la 170 de grade
  • într-o tavă mică pune blocul de brânză feta
  • adaugă cele două tipuri de măsline
  • stropește cu suc de lămâie și miere, apoi asezonează cu sare și piper
  • dă la cuptor pentru 20 de minute
  • servește cu biscuiți sau legume