Dacă ții la siluetă sau îți dorești să mănânci cât mai sănătos, trebuie să fii atent în primul rând la cantitatea de ulei consumată. Dar asta nu înseamnă că uleiul trebuie eliminat în totalitate din dieta zilnică, ci doar să alegi să gătești cu ulei de măsline extravirgin, foarte benefic pentru sănătate.

Există numeroase studii care au arătat că uleiul de măsline extravirgin conferă numeroase beneficii de sănătate. De exemplu, în Spania, în cadrul celui mai mare studiu realizat asupra dietei Mediteraneene, s-a arătat că femeile care au adoptat dieta Mediteraneană  suplimentată cu ulei de măsline extravirgin, au înregistrat un risc cu 62% mai mic de dezvoltare a cancerului de sân. Oamenii de știință au arătat efectele benefice asupra bolilor cronice, mai ales protecție împotriva diabetului de tip 2 și a bolii Alzheimer.

Dar ce face ca uleiul de măsline extravirgin să fie mai sănătos decât alte uleiuri de gătit? Răspunsul stă în compoziția sa.

Pe lângă grăsimi sănătoase, uleiul de măsline extravirgin conține și numeroase alte substanțe naturale benefice. E vorba de polifenoli, compuși vegetali asociați cu în primul rând cu reducerea riscurilor bolilor cardiovasculare și a celor cognitive. În plus, polifenolii contribuie și la îmbunătățirea stării florei intestinale.

Motivul pentru care uleiul de măsline extravirgin conține nivele atât de ridicate de polifenoli este modul de obținere, mai precis prin simpla zdrobire a măslinelor. Variantele mai procesate de ulei de măsline nu conțin la fel de mulți polifenoli, deoarece majoritatea se pierd în timpul producerii. 

Alte uleiul de gătit

Cele mai multe uleiul de gătit, în special cel de floarea soarelui și de rapiță, sunt obținute din semințe. Extragerea uleiului din semințe este mai dificilă, necesită încălzire și extragere cu ajutorul solvenților. Astfel, cea mai mare parte a polifenolilor se pierd în timpul procesului de producție.

În timpul gătitului, când uleiurile sunt încălzite la temperaturi ridicate, acesta reacționează cu oxigenul din aer, ceea ce determină descompunerea grăsimilor. În urma acestui proces de descompunere pot apărea substanțe dăunătoare și chiar carcinogene. Mai ales în cazul uleiului de rapiță apare acest proces de oxidare, în special atunci când este utilizat în mod repetat la prăjit. 

Polifenolii ajută la prevenirea oxidării grăsimilor. Acesta este și motivul pentru care uleiul de măsline extravirgin rămâne stabil atunci când este folosit pentru prăjitul alimentelor. Uleiul de rapiță și alte uleiuri conțin cantități mai mici de polifenoli, astfel încât grăsimile nu sunt la fel de bine protejate în timpul gătitului. 

Un alt factor foarte important este stabilitatea uleiului de măsline extravirgin, care conține în principal grăsimi mononesaturate. Acestea sunt grăsimi sănătoase, iar în același timp sunt și foarte rezistente la oxidare. 

Grăsimile mononesaturate sunt și principalul tip de grăsime din uleiul de rapiță. Însă, spre deosebire de uleiul de măsline extravirgin, uleiul de rapiță conține și cantități ridicate de acid alfa-linoleic, un tip de grăsime polinesaturată, care nu este foarte stabilă. Încălzirea uleiului de rapiță nu este deloc o idee bună. 

Despre uleiul de cocos se spune că ar fi un ulei sănătos. Din păcate, el conține nivele ridicate de grăsimi saturate, care contribuie în mod semnificativ la creșterea nivelului colesterolului rău (LDL). În continuare,  nivelele ridicate de LDL sunt asociate cu bolile cardiovasculare, grăsimile saturate din uleiul de cocos crescând riscul de apariție a bolilor de inimă. 

Un aspect foarte important este că uleiul de măsline extravirgin este cu atât mai benefic cu cât este consumat ca parte a unei diete sănătoase, cum este dieta Mediteraneană. Aceasta constă în special în consumul de legume, fructe, verdețuri, cereale și pește, pe lângă uleiul de măsline extravirgin. Este posibil ca uleiul de măsline extravirgin și polifenolii săi să interacționeze benefic cu celelalte alimente sănătoase, astfel încât dieta Mediteraneană este asociată cu riscuri mai reduse ale bolilor cronice, în special cancer, boli cardiovasculare sau boala Alzheimer.