Micul dejun este în general considerat cea mai importantă masă a zilei, însă în Grecia, în mod tradițional, nu este foarte elaborat. Cafeaua este principala prioritate și uneori este însoțită de pâine cu unt și miere sau marmeladă, koulouri - covrigi grecești cu susan,  sau produse de patiserie precum bougatsa - plăcintă cu foi subțiri și cremă de griș. 

Brânzeturile, plăcintele cu brânză, fructele și iaurtul sunt deasemenea destul de comune pentru micul dejun, în diverse regiuni ale Greciei.

O rețetă cu ingrediente grecești pentru micul dejun sau brunch este această omletă gătită la cuptor.

 

Ingrediente: 

 

Se preîncălzește cuptorul la 175 grade Celsius. Între timp, într-o tigaie mare se încălzesc două linguri de ulei de măsline, pe foc mediu. Se adaugă prazul și se prăjește, amestecând constant până se înmoaie, aproximativ 5 minute. Se adaugă dovleacul, amestecând mereu până se înmoaie, timp de 10-12 minutes. Se asezonează cu sare și piper după gust. Se încorporează mărarul și menta, apoi se ia tigaia de pe foc și se lasă deoparte. 

Se unge cu restul de ulei de măsline o tavă care merge la cuptor, inclusiv marginile laterale, și se pune tava în cuptorul preîncălzit. Într-un bol mare se bat ouăle cu sare și piper după gust, cu iaurtul și cu brânza rasă. La final se adaugă amestecul preparat la tigaie și se încorporează totul. 

Se scoate tava încălzită din cuptor, se pune în ea tot amestecul din bol și se dă la cuptor tinp de 30 de minute sau până când omleta devine pufoasă și ușor aurie. Lasă să se răcorească  10 minute înainte de a se felia și se servi.