Pentru o masă ușoară, încearcă această rețetă de pârjoale de dovlecei cu feta la cuptor. Combinația de dovlecel cu feta este incredibil de delicioasă. După ce le guști, nu te mai poți opri. Asigură-te că pregătești suficiente!

Brânza feta merge perfect în aceste pârjoale, datorită conținutului ridicat de sare, iar în plus ajută și la menținerea umidității în interior. 

Se pot servi cu sos de iaurt sau cu tzatziki. Stropește pârjoalele și cu o cantitate generoasă de suc de lămâie, pentru un gust senzațional.

INGREDIENTE

  • 2 dovlecei medii, curățați și rași
  • 1 linguriță de sare
  • ¼ linguriță piper negru
  • 1 cățel de usturoi, zdrobit
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 linguriță praf de copt
  • 2 linguri de mărar  (proaspăt sau congelat)
  • 2 ouă mari
  • 150 g de brânză feta cubulețe
  • 100 g pesmet

METODA DE PREPARARE

  • dovlecelul ras se sărează, se amestecă și se lasă într-o strecurătoare aproximativ 20 de minute, ca să se scurgă lichidul
  • după 20 de minute se stoarce, pentru a îndepărta cât mai mult lichid
  • încălzește cuptorul la 180 ⁰C și pregătește o tavă cu hârtie de copt
  • într-un bol amestecă dovlecelul stors cu piperul, usturoiul, uleiul de măsline, praful de copt, mărarul, ouăle, brânza feta și pesmetul
  • formează pârjoalele cam din 2 linguri de umplutură și așează-le în tava cu hârtie de copt, lăsând spații între ele
  • dă-le la cuptor la 180 ⁰C până devin aurii – 20-30 de minute

Dacă vrei să le servești cu un sos de iaurt, prepară unul din 250 ml de iaurt grecesc, jumătate de cățel de usturoi zdrobit, sare și mărar.