O felie de pâine proaspătă înmuiată într-un sos special de usturoi cu ulei de măsline este cel mai delicios preparat pe care ți-ai dori să-l guști. Nici măcar nu e nevoie de prea mult efort ca să-l prepari chiar la tine acasă!

Iată o rețetă pentru un dip la fel de bun ca cel de la restaurant!

Pregătește aceste ingrediente înainte de a te apuca de gătit

 

  • 100 ml ulei de măsline extravirgin

  •  o căpățână de usturoi

  • o lingură de plante aromatice uscate (busuioc, oregano, pătrunjel)

  • 1/2 linguriță usturoi granulat

  • ½ linguriță ceapă granulată

  • sare

  • boia de ardei

  • 1/2 linguriță piper pudră, alb sau negru

 

Începe prin a coace usturoiul

Ia căpățâna de usturoi și taie ceva mai puțin de un sfert de la vârf, pentru e expune cățeii.

Stropește cu puțin ulei de măsline și învelește căpățâna de usturoi în folei de aluminiu. Dă la cuptorul preîncălzit timp de 40 de minute sau până când se simte un miros puternic de usturoi. 

Usturoiul preparat astfel se poate păstra la frigider și utiliza mai târziu. 

 

Curăță usturoiul și pune-l la blender cu ulei de măsline

Usturoiul copt va avea o culoare maro-aurie. După ce se răcorește, curăță-l de coajă.

Cantitatea de usturoi pe care o vei folosi depinde doar de gustul tău. Folosește jumătate de căpățână dacă preferi o aromă ușoară, sau pe toată dacă îți place gustul mai intens. 

Pune la blender usturoiul copt cu uleiul de măsline. 

 

Pregătește sosul pentru servit

Peste amestecul obținut adaugă restul ingredientelor, inclusiv plantele aromatice uscate, usturoiul și ceapa granulată, piperul, boiaua de ardei și sarea. 

Amestecă bine și lasă o oră pentru ca aromele să se infuzeze în uleiul de măsline.

Nu mai ai nevoie decât de o felie de pâine proaspătă pe care să o înmoi în acest minunat sos de ulei de măsline.